În diverse emisiuni de televiziune oamenii reușesc să elibereze un spațiu, să zugrăvească, să instaleze pereți noi și să pună totul la loc într-o zi sau două. M-am tot întrebat cum reușesc asta, când eu aș avea nevoie de o săptămână doar ca să scot cărțile de pe rafturi. Apoi mi-am dat seama că în casele și camerele pe care le reamenajează ei nu există biblioteci care trebuie golite. Nu există nicio carte.
Încă din 1976, din ziua în care am pus mâna pe „B is for Betsy/ B vine de la Betsy” de Carolyn Haywood, am realizat ce putere zace între coperțile unei cărți. Aveam cinci ani când am reușit pentru prima oară să citesc o carte întreagă. Când literele și cuvintele au început să capete sens puse laolaltă, a fost ca și cum aș fi deschis o ușă spre alte lumi infinite, pline de aventură, mister, dramă și bucurie. După acea primă lectură mi-am dorit să citesc oricât și orice îmi cădea în mână, de la cutiile de cereale, la revistele mamei. Prin urmare, de 30 de ani cumpăr, împrumut și obțin cărți. Pe măsură ce familia mea s-a mărit, a crescut și numărul de cărți din jurul meu. Soțul și copiii mei sunt și ei „persoane care citesc”, după cum ne-a numit o cunoștință care ne vizita pentru prima dată.
-Chiar ați citit toate cărțile acestea?, ne-a întrebat în timp ce se uita în jur prin sufragerie. Uimită să audă că le citisem, ne-a întrebat:
– Atunci de ce le mai țineți?
Ei, aici e aici! Odată ce am terminat o carte, de ce o mai păstrăm? De ce chiar și poveștile care nu ne-au plăcut în mod special își găsesc un loc permanent pe rafturile noastre?
Ca multor oameni care „păstrează lucruri”, ne este dificil să găsim un unic motiv pentru tendința noastră de a ne atașa de cărți. Chiar și cele mai jerpelite volume, fără coperți și cu pagini care stau să zboare, își au locul lor în bibliotecă. Nu este atât vorba despre cartea pe care nici cel mai pasionat cititor nu o mai poate aprecia, cât despre tristețea de a o arunca la coș. Cu siguranță, peste o săptămână vom realiza cât de mult ne dorim să recitim acel volum și vom merge să cumpărăm un alt exemplar.
Ezitam și când trebuie să dăm cărți. Nu se știe niciodată când vom vrea să le citim din nou sau când altcineva va dori să le citească. Când eram adolescentă am pus în cutii câteva sute de cărți și le-am dus la anticariat. Eram sigură că nu voi mai avea nevoie de cărțile acelea „copilărești”. Lecturile mele erau mai mature. Peste nici 20 de ani, m-am trezit plătind 13 dolari pentru a cumpăra un nou exemplar din „Flowers in the Attic/ Flori la mansardă” pentru fiica mea adolescentă. În timp ce plăteam, mi-am amintit că dădusem trei dolari pe aceeași carte în 1986 și, dacă aș fi avut răbdare, aș fi economisit zece dolari.
Cu toate astea, în joc este ceva mai mult decât aspectul economic. Există o speranță, aceea că într-o zi ne vom face timp să recitim iar și iar volumele noastre preferate.
Speranța că atâtea cărți în casă îți oferă garanția că vei avea mereu ceva de făcut, mai ales atunci când la televizor nu găsești nimic altceva decât seriale în reluare. Speranța că și copiii noștri vor continua să exploreze universul scris mult timp după ce benzile desenate își vor fi pierdut farmecul. Și, în cele din urmă, speranța că strănepoții noștri se vor delecta într-o zi cu lectura cărților cu care ne-am delectat și noi la rândul nostru în copilărie.
Asemenea albumelor de familie, cărțile ne reamintesc de evoluția noastră intelectuală și emoțională. Pe măsură ce ne-am îmbogățit viața cu amintiri, experiențe și lecții învățate, ne-am îmbogățit și rafturile bibliotecii cu noi autori. Este o acumulare eterogenă ce oglindește propria noastră personalitate polivalentă. Ca urmare, în casa noastră este loc și pentru romane de Jeffrey Archer, și pentru cele scrise de Margaret Atwood; e loc atât pentru romane de Stephen King, dar și pentru lecțiile de leadership ale lui Stephen R. Covey. Cineva și-ar putea pune problema: oare ce concluzii vor trage antropologii din viitor despre noi, atunci când vor scoate la lumină colecțiile noastre de cărți? Erau oameni care aveau simțul umorului? Căutau ei iluminarea spirituală? Numărul mare de cărți polițiste dovedește înclinația spre rezolvarea problemelor? Era vreunul dintre ei un om de succes în afaceri?
Prin urmare, colecția de cărți din biblioteca mea nu dă semne să se micșoreze prea curând. Asta înseamnă că planurile noastre de redecorare vor fi amânate până voi avea la dispoziție mai mult decât un weekend pentru aranjarea cărților. În plus, încă încerc să-mi dau seama unde aș putea pune noile rafturi de cărți pe care am pus ochii.
Shelley Divnich Haggert
Image by congerdesign from Pixabay
