In diverse emisiuni de televiziune oamenii reusesc sa elibereze un spatiu, sa zugraveasca, sa instaleze pereti noi si sa puna totul la loc intr-o zi sau doua. M-am tot intrebat cum reusesc asta, cand eu as avea nevoie de o saptamana doar ca sa scot cartile de pe rafturi. Apoi mi-am dat seama ca in casele si camerele pe care le reamenajeaza ei nu exista biblioteci care trebuie golite. Nu exista nici o carte.
Inca din 1976, din ziua in care am pus mana pe “B is for Betsy/ B vine de la Betsy” de Carolyn Haywood, am realizat ce putere zace intre copertile unei carti. Aveam cinci ani cand am reusit pentru prima oara sa citesc o carte intreaga. Cand literele si cuvintele au inceput sa capete sens puse laolalta, a fost ca si cum as fi deschis o usa spre alte lumi infinite, pline de aventura, mister, drama si bucurie. Dupa acea prima lectura mi-am dorit sa citesc oricat si orice imi cadea in mana, de la cutiile de cereale, la revistele mamei. Prin urmare, de 30 de ani cumpar, imprumut si obtin carti. Pe masura ce familia mea s-a marit, a crescut si numarul de carti din jurul meu. Sotul si copiii mei sunt si ei “persoane care citesc”, dupa cum ne-a numit o cunostinta care ne vizita pentru prima data.
-Chiar ati citit toate cartile acestea?, ne-a intrebat in timp ce se uita in jur prin sufragerie. Uimita sa auda ca le citisem, ne-a intrebat:
– Atunci de ce le mai tineti?
Ei, aici e aici! Odata ce am terminat o carte, de ce o mai pastram? De ce chiar si povestile care nu ne-au placut in mod special isi gasesc un loc permanent pe rafturile noastre?
Ca multor oameni care “pastreaza lucruri”, ne este dificil sa gasim un unic motiv pentru tendinta noastra de a ne atasa de carti. Chiar si cele mai jerpelite volume, fara coperti si cu pagini care stau sa zboare, isi au locul lor in biblioteca. Nu este atat vorba despre cartea pe care nici cel mai pasionat cititor nu o mai poate aprecia, cat despre tristetea de a o arunca la cos. Cu siguranta, peste o saptamana vom realiza cat de mult ne dorim sa recitim acel volum si vom merge sa cumparam un alt exemplar.
Ezitam si cand trebuie sa dam carti. Nu se stie niciodata cand vom vrea sa le citim din nou sau cand altcineva va dori sa le citeasca. Cand eram adolescenta am pus in cutii cateva sute de carti si le-am dus la anticariat. Eram sigura ca nu voi mai avea nevoie de cartile acelea “copilaresti”. Lecturile mele erau mai mature. Peste nici 20 de ani, m-am trezit platind 13 dolari pentru a cumpara un nou exemplar din “Flowers in the Attic/ Flori la mansarda” pentru fiica mea adolescenta. In timp ce plateam, mi-am amintit ca dadusem trei dolari pe aceeasi carte in 1986 si, daca as fi avut rabdare, as fi economisit zece dolari.
Cu toate astea, in joc este ceva mai mult dect aspectul economic. Exista o speranta, aceea ca intr-o zi ne vom face timp sa recitim iar si iar volumele noastre preferate.
Speranta ca atatea carti in casa iti ofera garantia ca vei avea mereu ceva de facut, mai ales atunci cand la televizor nu gasesti nimic altceva decat seriale in reluare. Speranta ca si copiii nostri vor continua sa exploreze universul scris mult timp dupa ce benzile desenate isi vor fi pierdut farmecul. Si, in cele din urma, speranta ca stranepotii nostri se vor delecta intr-o zi cu lectura cartilor cu care ne-am delectat si noi la randul nostru in copilarie.
Asemenea albumelor de familie, cartile ne reamintesc de evolutia noastra intelectuala si emotionala. Pe masura ce ne-am imbogatit viata cu amintiri, experiente si lectii invatate, ne-am imbogatit si rafturile bibliotecii cu noi autori. Este o acumulare eterogena ce oglindeste propria noastra personalitate polivalenta. Ca urmare, in casa noastra este loc si pentru romane de Jeffrey Archer, si pentru cele scrise de Margaret Atwood; e loc atat pentru romane de Stephen King, dar si pentru lectiile de leadership ale lui Stephen R. Covey. Cineva si-ar putea pune problema: oare ce concluzii vor trage antropologii din viitor despre noi, atunci cand vor scoate la lumina colectiile noastre de carti? Erau oameni care aveau simtul umorului? Cautau ei iluminarea spirituala? Numarul mare de carti politiste dovedeste inclinatia spre rezolvarea problemelor? Era vreunul dintre ei un om de succes in afaceri?
Prin urmare, colectia de carti din biblioteca mea nu da semne sa se micsoreze prea curand. Asta inseamna ca planurile noastre de redecorare vor fi amanate pana voi avea la dispozitie mai mult decat un weekend pentru aranjarea cartilor. In plus, inca incerc sa-mi dau seama unde as putea pune noile rafturi de carti pe care am pus ochii.
Shelley Divnich Haggert