Mai mult de o jumatate de secol de teatru de cea mai inalta tinuta, sute de roluri jucate cu har si daruire, asa ar putea fi definita cariera acestei mari Doamne a scenei. Este iubita de publicul de pe toate cele sase continente, dar si de colegi, cei pe care ii numeste “familia noastra”.
S-a nascut la Tighina, in Basarabia, intr-o familie in care arta a stat la loc de cinste. Si cum putea fi altfel, cand mama Tamarei Buciuceanu era absolventa a Conservatorului, iar tatl, om al cuvantului, absolvent al Facultatii de Drept.
Artista, de cand avea 7 ani
Actrita isi aminteste ca, in familia Buciuceanu, copiilor li s-a cultivat permanent gustul si preocuparea pentru muzica, literatura si teatru. Jocul preferat era sa organizeze mici spectacole pentru copiii de pe strada. Impreuna cu sora mai mica punea in “scena” mici piese de teatru, recitau si cantau, iar parintii le priveau cu mandrie. Daca pana atunci totul fusese facut in joaca, la varsta de 7 ani poate spune ca i s-a decis cariera: cu ocazia sarbatorii de Irozi, in ajunul Craciunului, a recitat pe scena teatrului din Tighina o poezie, Ingerul. Lumea a aplaudat-o emotionata, cucerita fiind de sensibilitatea si talentul cu care interpretase. Atunci, parintii i-au spus ca, in mod sigur, ea ar trebui sa devina actrita. Avea un talent innascut, ce nu se cuvenea risipit. Viata si-a urmat cursul, cu bune si rele, familia s-a refugiat in Romania, iar Tamara Buciuceanu a devenit studenta a Institutului de Teatru din Bucuresti. In afara de cursurile de arta teatrala a mai studiat si canto, inzestrata fiind si cu o voce de exceptie, lucru dovedit in spectacolele de opereta sau vodeviluri.
O cariera si o viata fara esecuri
Tamara Buciuceanu spune ca se munceste foarte mult in aceasta meserie si intr-un ritm alert. Este insa nevoie si de talent, “iti trebuie ceva ce numai Dumnezeu iti poate da”, altfel nu se poate. Usurinta cu care intra in pielea personajului si il intelege pentru a-l putea interpreta atat de convingator dovedeste ca ea a avut din belsug acel “ceva”.
Multi o identifica si acum ca pe “Isoscel” din Liceenii, altii cu greu isi imagineaza o Chirita jucata de altcineva. Fara falsa modestie, actrita cunoaste cu precizie locul de frunte pe care il are in lumea teatrului, dar stie ca si l-a castigat meritat, a muncit cu daruire si respect pentru public si pentru colegi. Nu a facut greseli, si o spune cu simplitate, nu a facut compromisuri. “Nu trebuie sa fii nici sotia regizorului si nici sora sau nu stiu ce ruda cu directorul teatrului ca sa faci cariera. Trebuie sa iti inveti textul si sa il interpretezi!”
Primul premiu i-a fost inmanat de Lucia Sturdza-Bulandra
Au trecut ani multi de cand a primit primul rol, Creanga, din Rapsodia Tiganilor. Au trecut, de asemenea, multe primaveri si de la primirea primului premiu, care i-a fost inmanat chair de Lucia Sturdza-Bulandra, pentru rolul Beatrice, femeia imbracata in barbat din “Sluga la doi stapani”, de Carlo Goldoni.
De atunci a mai jucat sute de roluri si in piese de teatru, dar si in filme, iar numele ei, inscris pe afis, a devenit un “certificat de calitate” pentru spectacol. A primit si alte numeroase premii. Cea mai mare bucurie, premiul la care a ravnit si pe care il primeste in fiecare zi, este dragostea publicului. “Ies pe strada si oamnii se opresc sa ma salute, imi ureaza sanatate si la multi ani, ce premiu paote fi mai important decat dragostea oamenilor? Altfel, viata e aceeasi pentru toti, ne confruntam cu aceleasi probleme, traim aceleasi timpuri, nu prea generoase.”